Aşezată pe una dintre înaltele coline care înconjoară Municipiul Iaşi, cea din Nord-Estul oraşului, biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel este cea care întâmpină pe oricine soseşte aici şi cea care conduce pe cei care pleacă la şi de la Aeroport. Astfel ea dobândeşte o mai mare importanţă misionară. Biserica are o deosebită însemnătate misionară şi datorită faptului că ea deserveşte şi cimitirul din jurul ei, căruia i-a dat şi hramul.
Ctitorii acestei biserici, conform pomelnicului parohiei, sunt: Mihail Sturza, Constantin Cantacuzino – Paşcanu, Constantin Ipsilanti şi Alexandru Muruzi cu familiile lor, alături de mitropolitul Veniamin Costachi, ceea ce denotă că a fost construită între 1803-1830. În sprijinul acestei idei sunt şi unii cercetători, precum N.A. Bogdan care plasează construirea ei în jurul anului 1845, dar „se crede că biserica ar fi existat mai demult, căci se găsesc în ea icoane din 1820 şi 1829, şi are registre matriculare pe anii 1858-1865, ceea ce arată că nu a servit numai ca paraclis de prohodire pentru morţi”.
Biserica a fost construită de Epitropia Spitalului Sfântul Spiridon pentru prohodirea morţilor din bolniţele lui, dar ulterior a dobândit şi statutul de parohie. În 1958 i s-au arondat 280 de familii de la parohiile învecinate.
Între 1924-1925 s-a făcut o restaurare importantă, marcată şi printr-o placă de marmură plasată pe peretele vestic al naosului, deasupra intrării. Această placă, descoperită în mai 1999, în perioada comunismului a fost acoperită de un strat de tencuială. De aici aflăm că „s-a restaurat şi îmbunătăţit interiorul şi exteriorul acestei biserici cu îngrijirea Casei Spitalelor şi Ospiciilor Sf. Spiridon, fiind epitropi Constantin Kilimoglu, Grigore Teodoru, Dr. C. Mârzescu, iar preot slujitor, C.S. Nectarie Cotruţ.”.
În 1950 i-a fost adăugat un mic pridvor la intrare, care a fost mărit în anul 1978, când au fost făcute şi actualele trepte de la intrare. Deasupra uşii de la intrare s-a pictat în ocniţă icoana hramului: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Din anul 2000 biserica a intrat într-un proces de restaurare exterioară refăcându-i-se exteriorul şi acoperişul, iar din 2003 şi interioară. S-a decapat interiorul până la cărămidă şi i s-a făcut de către pictorii C-tin şi Gheorghe Drăgoi din Botoşani pictură în tehnica fresco – biserica ne fiind pictată niciodată. I s-a făcut o catapeteasmă nouă (de către sculptorul Gheorghe Ursu din Neamţ), iar cea veche a fost expusă în muzeul aflat în camera de sub clopotniţă unde se află atât biblioteca cât şi arhiva parohiei. Icoanele din catapeteasmă au fost executate de d-na Daniela Constantinescu. Acum este în stadiul de a i se adăuga mobilierul şi finisajele pentru a fi pregătită de resfinţire.
Până în 1989 în casa parohială, aflată în stânga bisericii, au fost găzduite familii cu situaţie materială precară şi unele maici de la diferite mănăstiri, care ajutau preotul paroh în activitatea caritativ-misionară. În 1990 a fost reactivat cimitirul din apropiere, bisericii atunci revenindu-i sarcina deservirii lui prin slujbele de înmormântare şi pomenire, la care s-a adăugat şi responsabilitatea îndeplinirii misiunii de a oficia şi slujbele pentru necunoscuţi şi persoane foarte sărace şi fără familii, înmormântaţi în aşa-zisul cimitir al săracilor.
În 1994 s-a decis construirea unei capele care să faciliteze activitatea pastoral-misionară, dar şi să suplinească activitatea curentă a locaşului de cult care necesita lucrări de recondiţionare şi consolidare. Construirea capelei s-a făcut între 1995 şi 1998, iar la vecernia hramului din 1998, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Daniel i-a dat hramul Învierea Domnului.
Din acest an şi până în 2002 capela a fost pictată de dl Prof. Univ. Dr. Dimitrie Gavrilean, pictură marcată (ca de fapt şi întreaga creaţie plastică a artistului) de spiritul voroneţian. Se remarcă pictura pronaosului care conţine scenele Judecăţii de Apoi şi Scării virtuţilor, scene care păstrează un mesaj didactic şi religios, îndeamnând la pioşenie şi cercetarea cugetului, datorită amintirii morţii (aşa cum cere spiritualitatea creştină). Dar naosul (conform spiritualităţii ortodoxe) este marcat de o singură idee: Învierea. Astfel, începând cu scena Pogorârii la iad şi Învierea Domnului-icoana hramului, şi continuând cu cele trei învieri făcute de Mântuitorul Iisus Hristos (a lui Lazăr, a fiului văduvei din Nain şi a fiicei lui Iair) şi Învierea Tavitei de către Sfântul Apostol Petru, este subliniată credinţa în nemurirea sufletului şi Înviere.
Catapeteasma paraclisului executată de Pr. Dumitru Cioban şi icoanele de pe ea executate de un grup de absolvenţi ai Universităţii de Arte din Iaşi dau o uşurinţă deosebită în ridicarea minţii la Dumnezeu alături de pictura murală, prin atmosfera de rugăciune care o provoacă.
În mai 2003, când s-a sfinţit această capelă de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Daniel, părintele paroh remarca faptul că la 200 de ani de la începerea construirii bisericii s-a sfinţit „fiica ei” – Paraclisul Învierea Domnului, iar acum fiicei îi revine datoria fiască şi firească să poarte grijă de „sănătatea” sau starea bisericii mari, prin ea să se restaureze şi să se picteze.
Biserica dispune şi de un important fond de patrimoniu. Acesta se compune din: o Sfântă Evanghelie din argint din 1848, un set de vase liturgice (potir, disc şi steluţă) din 1856 toate cu motive biblice (butuc de viţă-de-vie) şi donate de familia Cantacuzino - Paşcanu în 1856. Sfânta Evanghelie are pe coperta I icoana Învierii în oval, iar în colţuri sunt medalioane cu Sfinţii evanghelişti, iar pe ultima copertă icoana Răstignirii cu patru proroci.
Un alt obiect de patrimoniu este catapeteasma în stil bizantin sculptată cu motive florale şi biblice, cu icoanele pictate în ulei în stil neobizantin, intrate în fondul muzeal al parohiei.
Tot aici se include un sfeşnic din 1925 de 1,5 metri înălţime, care este folosit şi astăzi şi care are gravat pe margine datarea şi numele preotului slujitor: Nectarie Cotruţă şi numeroase cărţi vechi de cult în scriere chirilică, în special Mineie, Octoih, Triod, ş.a.
La această biserică s-au remarcat preoţi care, pe măsura puterii lor, au slujit aici lui Dumnezeu: Protos. Nectarie Cotruţă, Pr. Dumitru Brânzei (c.1957-1983) şi Pr. Alexandru Porubin (1983-1993). Din 1993 este paroh Pr. Vilie Doroşincă, transferat aici de la parohia Aroneanu, astăzi Protoiereu al Protopopiatul II Iaşi, iar din 2007 şi Pr. Constantin Ciobanu, preot II cu atribuţii specifice de deservire a cimitirului arondat parohiei, care nu doar au consolidat imobilele parohiei, dar au provocat o implicare deosebită a tinerilor în activităţile bisericii şi o importantă participare activă la sfintele slujbe.
